Bine aţi venit pe site-ul Primăriei comunei Acâş

Localitatea Acâş, centrul comunei cu acelaşi nume, este situată la sud de Satu Mare, la o distanţă de 38 km, pe axa rutieră E81, pa malul stâng al râului Crasna, la contactul dintre Câmpia Crasnei şi Câmpia înaltă a Tăşnadului. Prima atestare documentară a localităţii apare într-un act din 1342, sub numele de Akusmonustura, dar localitatea are o existenţă mai îndelungată, după opinia cercetătorilor. În documentele medievale domeniul feudal al neamului Ákos este amintit ca parte din comitatul Solnocu de Mijloc, localitatea Acâş fiind foarte probabil centrul acestui domeniu. În secolul al XV-lea este amintită ca şi oppidum (orăşel, târg), iar stăpânul localităţii rămâne familia Ákosi. În secolul al XVI-lea, după stingerea acestei familii, localitatea este în posesia mai multor nobili mici. Fiind o localitate importantă a comitatului, la Acâş s-au organizat mai multe adunări nobiliare. În urma reformei administrative din a doua jumătate a secolului al XIX-lea revine comitatului Sălaj, iar începând din 1968 face parte din judeţul Satu Mare.

Vedeţi şi: Descriere generală | Istoricul localităţii | Cultură şi învăţământ | Economia |

Stimaţi concetăţeni

Primar
Gereb Nicolae
Attachment